Şi, după ce-am citit una două trei, am mai cumpărat şi mă simt atras de latura asta, de poveşti autentice, reale, cărţi dătătoare de emoţii, de trăiri.
Printre ele, şi cartea de faţă:
E o carte uşurică, lejeră, dar e foarte frumoasă. Concret, vreo 20 de personalităţi din România (scriitori, arhitecţi, artişti filosofi, jurnalişti şi traducători români) spun povestea primei lor dezamăgiri în amor: Johnny Răducanu, Ada Milea, Mitoş Micleuşeanu, Antoaneta Ralian şi alţii.
Cartea are vreo astfel de 20 de poveşti, toate autentice, toate frumoase. Poţi s-o citeşti în metrou, la coadă la tuns/coafor, poţi s-o citeşti la o cafea, unde vrei tu. 5-10 minute ai citit povestea, zâmbeşti şi treci la alta. Poveşti despre prima dezamăgire din generală, prima dezamăgire dintr-o tabără, primul coleg de la primul job, astfel de poveşti găseşti acolo. Toate cu lecţiile lor. Nu v-aşteptaţi că găsiţi adevărate drame sau dezamăgiri, cu toate emoţiile asociate. Sunt cumva primele dezamăgiri într-o relaţie, însă povestite de autori la ani buni după, când realizezi că de fapt dezamăgirea respectivă nu mai e aşa mare, şi că poate fi privită şi-ntr-o notă obiectivă, fără negativism sau resentimente.
Poate m-a prins cartea şi datorită faptului că majoritatea poveştilor sunt plasate cu ceva ani în urmă, cartea fiind şi ea tipărită în 2009, ani în care tehnologia nu era aşa avansată. În care indrăgosteala şi, implicit, suferinţa de pe urma ei n-aveau la bază emoticoane şi virtual, ci conexiune umană, trăiri reale. Poate sunt eu mai sensibil şi mai nostalgic şi de-aia m-a prins. Fiecare poveste te poate sensibiliza în felul ei. Şi poate te regăseşti într-una, şi-ţi aminteşti, zâmbind, cum erai şi ce-ai simţit la anii ăia...
Cartea asta m-a dus cu gândul la Dana. Dana a fost prima mea iubită din liceu. Şi ne-am iubit onest, şi frumos şi autentic pentru anii ăia.
Ea a cam pus ochii pe mine şi i-a transmis asta unui coleg de liceu. El a venit la mine şi mi-a zis. Şi zic: bine mă, hai că vorbesc cu ea între ore! Eu eram grupă de dimineaţă la liceu, a XI-a, ea era grupă de după-amiază, a IX-a. Şi ne întâlnim noi înainte să înceapă ea orele la liceu, pe caloriferul de la parter. O dăm în diverse, de-alea de om timid. Tu cu cine faci chimie? Ce ore ai azi? Cu cine faci mate? De-astea... Clişee. După cinci minute simt că mi se epuizează întrebările. Ea nu zicea nimic, îmi iau inima-n dinţi şi-i spun: "Vrei să fii prietena mea?" S-a fâstâcit un pic, chipurile suspans cu mine şi cu trăirile mele, după care a răspuns simplu, zâmbind: "Da!". Zic: dă-mi şi mie numărul de fix! Mi l-a dat. Am pupat-o pe obraz şi-am plecat acasă. Aveam gagică, eram şmecher! :)
Şi-am regăsit-o în poveştile din cartea asta. Îmi amintesc cum stăteam noi câte trei ore pe-o bancă-n parc şi râdeam şi vorbeam. Fără nimic altceva. Mi-amintesc că plecam de-acasă cu 1500 lei, cumpăram trei ţigări la bucată (600lei), apoi mergeam la terasă, ne luăm câte-o Cola (900 lei) şi fumam fiecare câte-o ţigară, şi mai păstram una pe care-o fumam amândoi în parc... Alte vremuri, conexiunile între oameni se făceau altfel, în alt mod, timpul şi comunicarea-n doi erau la alt nivel...
Ţin minte că am avut în liceu un jurnal, şi ea avea, şi la 2-3 zile făceam amândoi schimb de jurnale şi ne scriam în ele, reciproc. Îl mai am şi-acum. Dacă voi ajunge vreodată un scriitor celebru, jurnalul ăla, cu toată autenticitatea şi inocenţa din el va fi o sursă bună de umor şi poveşti nevinovate, de-acum 16ani.
Dana e şi va fi la capitolul prima iubire. Ne jurasem iubire de-aia eternă, dar ne-a separat viaţa după vreo 3ani jumate. N-ar fi onest nici faţă de mine, nici faţă de ea, s-o trec la capitolul prima dezamăgire, deşi amândoi am cam suferit, când ne-am despărţit. Butculiţă, dacă citeşti textul ăsta, aprinde-ţi o ţigară şi ascultă 'Cry myself blind'. Ţi-o dedic! :)
Revenind la titlul cărţii, prima mea dezamăgire a fost prin generală, în clasele 5-8. Şi a avut nume de patru fete. Pe care nici măcar nu le-am sărutat niciodată, nu mai zic de prietenie, idilă, relaţie. Deşi cu fiecare în parte mi-aş fi dorit la un moment dat. Laviniţa, Ionela, Monica, Ramona.
Cu Ramona ştiu că, la un moment, dat m-am certat cu cel mai bun prieten al meu de-atunci, cu Zu, care s-o cucerim mai degrabă. Cred că el a reuşit, pe mine lupta asta m-a cam obosit şi m-am dat la o parte. Celorlalte ştiu doar că nutream să le cer prietenia sau ceva de genul, dar eram prea timid atunci să zic sau să fac ceva. Cred că doar la un frecuş de zăpadă, aşa, pe furiş, am pupat-o pe una dintre ele, cred că pe Ionela, şi şi ăsta era un câştig demn de luat în seamă (bă eşti prost, am pupat-o pe obraz când am frecat-o cu zăpadă!... Tanaaam!)
Ştiu că le-am completat fiecăreia în jurnal, şi trăgeam cu ochiul şi la cine ce a mai completat, să văd dacă am vreun pretendent. Aşa gândeam! :) Puneam noaptea seminţe de măr sub pernă, circula între noi o chestie că nu ştiu în ce noapte dacă pui seminţe de măr sub pernă şi visezi pe cineva, cu femeia aia te vei căsători sau ceva de genul, după un număr de ani egal cu numărul seminţelor. Am mâncat o ladă de mere şi degeaba! Nu mi-a ieşit nimic în bobi, ca să zic aşa. În Bobby din Dallas.
De niciuna dintre ele nu mai ştiu aproape nimic, şi nici nu le-am mai văzut cred că din liceu, ne-a cam separat viaţa. (de Monica ştiu că mama îi ţine contabilitatea, are o firmă împreună cu soţul ei. Şi mai ştiu că mama ei m-a învăţat printr-a şaptea să dansez muzică populară. Eram acasă la Monica, de ziua ei, şi eram singurul care nu ştia o boabă de populară). Oricum, nici nu cred că ele ştiu sau îşi amintesc că, la vremea aia, mi-aş fi dorit să-mi fie gagică vreuna dintre ele.
Ţin minte, la un moment dat, că după revoluţie (eram într-a patra la revoluţie), printr-a şaptea parcă, au venit nişte ajutoare la noi în oraş. Nu mai ştiu ce-am luat eu (cred că mi-au picat nişte blugi second, prima mea pereche de blugi), dar Laviniţa sigur a primit un trening roz, la toate orele de sport pe care le aveam, venea în el. Şi pe spatele lui scria 'Elite Team'. Până într-a opta am făcut cu ea glume de autobază gen mamă cine e Elite ăsta de îl ai tu şi scrie şi pe spate şi te lauzi, Elite Te am... Târziu, când am învăţat engleză, amintindu-mi de asta, mi-am dat seama că Team-ul ăla însemna cu totul altceva decât faptul că Laviniţa îl are pe vreunu'. Poate acum îl are, poate fix el citeşte povestea asta şi nu ştie de faptul că-n generală, Laviniţa a avut un altul, care se gândea la ea, dar era prea timid şi n-a ştiut cum s-o exprime la vremea aia...
La aceeaşi editură, din aceeaşi categorie ('Prima dată') au mai apărut:
'Prima mea beţie', 'Primii mei blugi', 'Primul meu fum', 'Primul meu porno', 'Prima mea carte', 'Prima mea călătorie în străinătate'
Din aceeşi categorie de cărţi, care m-au făcut nostalgic, am mai citit:
'Elevul Dima dintr-a şaptea', 'Recreaţia Mare' şi 'Fii bun până la moarte'
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu